ANTREPRENOR GENERAL - CONEST S.A.

UNA DINTRE CELE MAI MARI
COMPANII DE CONSTRUCȚII
DIN ROMÂNIA

Cu o tradiție ȋncepută în 1963, compania CONEST este una dintre cele mai importante companii de construcții din Regiunea N-E a României, având o experiență vastă ȋn zona construcțiilor civile, industriale și rutiere.


Timp de peste 50 de ani, compania CONEST și-a canalizat toate resursele către atingerea performanței ȋn execuția lucrărilor de construcții, instalații, restaurare monumente istorice, edilitare (apă -canal - epurare), infrastructuri rutiere (drumuri, străzi municipale, poduri), atât pe plan local, național, cât și internațional (Iraq, Republica Moldova, Ucraina, etc). Ȋn egală măsură, a reușit să asigure clienților și partenerilor, un nivel ȋnalt de siguranță și confort ȋn utilizarea serviciilor furnizate.


Compania are două divizii de executie (Divizia Constructii și Instalații și Divizia Infrastructuri Rutiere), un Sistem de Management Integrat (calitate, sănătate, mediu) certificat în conformitate cu standardele SR EN ISO 9001:2008, ISO 14001:2005 şi SR OHSAS 18001:2008, suplimentar având certificat un Sistem de Management al Securităţii Informaţiei conform SR ISO/CEI 27001, un Sistem de Management al Energiei SR EN 16001 și Standardul American SA 8000 de responsabilitate socială. O echipă puternică de specialiști în construcții, cu o logistică modernă, care își propune ca in cadrul fiecărui proiect să creeze idei distincte și inovative.


O companie puternică, matură, cu determinarea de a reuși cu succes în fiecare proiect în care se implică!

109 milioane €

Valoarea proiectelor de construcții gestionate de Conest în ultimii 5 ani

37 milioane €

Cifră de afaceri în anul anterior

Peste 100 de construcții de anvergură

Un portofoliu bogat la nivel național

2 divizii de execuție

Divizia Construcții & Instalații, respectv Divizia Infrastructuri Rutiere

500 de angajați

Acesta este un număr mediu de angajați, din care foarte mulți cu înaltă specializare

CONEST GRAND RESIDENCE

UN ANSAMBLU REZIDENȚIAL
CARE REDEFINEȘTE STILUL
DE VIAȚĂ ȘI CONFORTUL

Conest Grand Residence propune să introducă un standard nou în ansamblurile de locuințe, în care unitatea de măsură pentru o locuință nu ar trebui să fie reprezentată de metrul pătrat, ci de confortul pe care îl oferă.


Din punct de vedere estetic și arhitectural, s-a dorit realizarea unui ansamblu coerent, prin evitarea monotoniei și a austerității fațadelor blocurilor de locuințe obișnuite. Zonele vitrate ale livingurilor au fost concepute pentru a oferi zveltețe volumetriei, dând totodată identitatea ansamblului. Ritmul creat de balcoanele din zonele de capăt a fost studiat astfel încât să dinamizeze compoziția de ansamblu.


Spațiul interior a fost proiectat cu scopul de a oferi confortul firesc pentru o locuire urbană. Scopul nu a fost realizarea unui număr maxim de unități locative, ci echilibrul între eficiența folosirii spațiului și calitatea ansamblului.


Sistemul constructiv, modul de distribuție a utilităților, detaliile privind instalațiile interioare, toate au fost gândite în jurul ideii principale de confort și în dorința de a atinge nivelurile ridicate de performanță impuse de standardele actuale, corelate cu cele la nivel european.

Complexul crește în zona centrală a Iașului, în Bulevardul Chimiei nr. 2, vizavi de Iulius Mall, în apropierea campusului studențesc “Tudor Vladimirescu”. Această zonă care cunoaște o efervescență urbană nemaipomenită, oferă noilor proprietari proximitatea Universității “Gh. Asachi”, a școlilor și a grădinițelor cu tradiție și a unui puternic centru de retail și hypermarketuri.


Conest Grand Residence

se dezvoltă pe o suprafață de 12.000 mp și este compus din 3 clădiri de apartamente cu un regim de înălțime S+P+11E. Ansamblul rezidențial cuprinde 460 de apartamente cu una, două și trei camere. La ultimul nivel vor fi disponibile penthouse-uri.

Cele 368 de locuri de parcare sunt dispuse pe două nivele sub și suprateran, pe întreaga suprafață a complexului.


Locurile de joacă pentru copii, spațiile verzi, sala de fitness, centru SPA și coffee shop-urile vor completa un stil de viață care redefinește confortul și aduce timp și atenție pentru lucrurile care contează cu adevărat pentru fiecare dintre noi.

DOTĂRI ȘI FINISAJE DE EXCEPȚIE

DESPRE PLĂCEREA DE A TRĂI FRUMOS. APARTAMENTE CARE VĂ FAC FERICIȚI

Conest Grand Residence are în fiecare apartament, în mijloc, familia și stilul dumneavoastră de viață. De aceea, fiecare apartament a fost proiectat cu scopul de a oferi cât mai mult spațiu, cât mai multă lumină, cât mai multă bucurie pentru fiecare clipă petrecută acasă.


În bucătărie luați dimineața masa pentru că spațiul nu e un impediment, de ziua dumneavoastră toți oaspeții se bucură de livingul spațios, iar vara balconul o să rescrie povestea cafelei și a planurilor pentru o zi perfectă!


Accesul în blocuri beneficiază de rampă pentru persoane cu dizabilități. Fiecare scară de bloc este dotată cu câte două lifturi de ultimă generație, care fac legătura dintre parcarea subterană și etajele superioare.


O construcție durabilă, conform celor mai înalte standarde internaționale de dezvoltare


Construcțiile au fundații continue din beton armat. Structura de rezistenţă este duală din diafragme, stâlpi, grinzi şi planşeu din beton armat monolit.


Pereții exteriori au o grosime de 25 cm, pentru a conferi un confort termic și fonic superior, completat prin placarea cu sistem termoizolant de fațadă compus din vată minerală bazaltică de 10 cm grosime și tencuială decorativă. Compartimentările interioare vor fi din zidărie BCA de 25 cm între apartamente, respectiv între apartamente şi holul de nivel, compartimentări zidărie BCA 15 cm în interiorul apartamentelor.

Apartamente perfect finisate și dotate

Pardoselile au fost alese în funcție zona deservită, astfel: gresie de trafic intens în spaţiile comune, gresie antiderapantă la balcoane, gresie porţelanată în băi şi bucătarii, parchet în camerele de zi şi în dormitoare. Băile se predau cu obiecte sanitare. Parchetul, gresia și faianță sunt de bună calitate, alese cu măiestrie de echipa noastră de designeri.


Pereții şi tavanele vor fi tencuite, gletuite și vopsite cu var lavabil. Uşile de acces în apartament vor fi metalice. Uşile interioare vor fi de tip celular cu feţe din HDF, foarte plăcut la atingere și trainic în utilizare.

Confort și costuri reduse la întreținere

Vata minerală bazaltică de înaltă densitate, pereții groși din BCA de calitate superioară, aerul condiționat, centrala termică modernă în condensare și tâmplăria PVC cu 3 foi de sticlă vă vor asigura confortul termic pe parcursul întregului an. Izolația superioară precum și calitatea ferestrelor garantează costuri reduse la întreținere.